Florea, Bucșă & Asociații - Casă de Avocatură Suceava
O victimă a unui accident rutier a obținut suma de 495.720 lei, cu titlu de daune morale, direct de la firma de asigurări, fără a fi nevoită să mai deschidă un proces, tranzacția fiind încheiată pe cale amiabilă.
Astfel, victima accidentului rutier a apelat la serviciile societății noastre pentru a efectua demersurile necesare în vederea obținerii de daune morale în urma accidentului rutier din care a rezultat vătămarea sa corporală.
Cu titlu prealabil, precizăm că la data de 27.12.2022, a avut loc evenimentul rutier soldat cu vătămarea corporală a clientului noastru.
În acest sens, a fost deschis dosarul penal pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, de către conducătorul auto vinovat de producerea accidentului rutier.
În continuare, persoana vătămată, s-a deplasat la Serviciul Județean de Medicină Legală, iar în urma examinării medico-legale, a fost eliberat certificatul medico-legal prin care au fost stabilite următoarele concluzii:
2. Leziunile pot necesita 75-80 zile îngrijiri medicale.
- LEZIUNILE MENINGO –CEREBRALE AU FOST DE NATURĂ A PUNE ÎN PRIMEJDIE VIAȚA VICTIMEI.
Având în vedere că procedurile judiciare sunt îndelungate, persoanele care solicită despăgubiri în urma accidentelor rutiere, au posibilitatea de a se adresa și direct firmei de asigurări în vederea acoperirii prejudiciului material/moral suportat.
Prin propunerea de despăgubire a firmei de asigurări, persoanei vătămate i s-a oferit suma de 495.720 lei, cu titlu de daune morale.
În formularea propunerii de despăgubire pentru daune morale s-a ţinut cont de prevederile Ordinului comun al ASF nr.1/22.08.2022 și al Ministerului Sănătății nr.2293/27.07.2022 privind stabilirea despăgubirii persoanei prejudiciate în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătații în urma producerii accidentelor de circulație.
Având în vedere propunerea formulată, persoana vătămată a fost de acord și a acceptat-o, încasând în acest sens suma de bani direct de la firma de asigurări cu care conducătorul auto care a produs accidentul rutier avea încheiată polița de asigurare obligatorie.
În privința daunelor morale solicitate, bineînțeles că este dincolo de orice îndoiala că persoanei vătămate i-a fost produs un prejudiciu moral de gravitate ridicată, constând în suferința fizică și psihică generate de vătămarea sănătății și integrității corporale.
De subliniat că, în acest caz, la acordarea daunelor morale, pe lângă faptul că viața victimei i-a fost pusă în primejdie, s-a avut în vedere și vârsta acesteia, de 12 ani la data producerii accidentului rutier.
Cu ajutorul unui avocat specializat vă puteți valorifica dreptul la despăgubire în urma unui accident rutier, fie că este vorba despre prejudicii aduse autoturismului, fie că este vorba despre o vătămare corporală (evaluată prin zile de îngrijiri medicale) sau de un deces al unei persoane apropiate.