Foto: Avocat Cristina FLOREA-BUCȘĂ

23 decembrie 2024

Anularea sancțiunii în cuantum de 372.617 lei (75.000 Euro) aplicate de ANAF unei societăți comerciale cu privire la codul U.I.T. și sistemul Ro e-Transport

 Sună un Avocat

 Sună un Avocat

Florea, Bucșă & Asociații - Casă de Avocatură Suceava

Introdusă ca o măsură de combatere a evaziunii în domeniul livrărilor de bunuri, Ro e-transport presupune ca transporturile să fie identificate prin emiterea și transmiterea unui cod unic de identificare, numit cod UIT (Utilizator Înregistrat în Transport).

Acest cod UIT este necesar pentru toate achizițiile intracomunitare și importurile de bunuri, al căror transport are loc pe cale rutieră, în condițiile anterior menționate. Este obligatoriu ca orice astfel de vehicul care trece prin punctele de frontieră în România, să aibă deja generat și transmis în sistem, codul UIT.

Regimul sancționator implementat este unul foarte drastic: amendă de la 20.000 la 100.000 lei și confiscarea contravalorii mărfurilor transportate.

 

Astfel, clienta noastră-petenta, o societate comercială care are ca obiect de activitate importul și comercializarea produselor alimentare și nonalimentare, de proveniență din alte țări membre U.E., a fost sancționată de ANAF-Direcția Regională Antifraudă Fiscală Suceava, primind ca sancțiune complementară confiscarea contravalorii bunurilor din achizițiile intracomunitare, în valoare totală de 372.617 lei (aproximativ 75.000 Euro), din cauza neregulilor legate de generarea codului U.I.T. în sistemul informatic RO e-Transport.

 

Ca urmare a problemelor evidente și a disproporției create între valoarea ocrotită de legiuitor, de reducere a evaziunii fiscale și cuantumul sancțiunilor aplicate, aspecte pe care și petenta le-a supus atenției instanței de judecată, după întocmirea procesului-verbal de contravenție au intervenit o serie de modificări legislative și care creau o situație mai favorabilă din punct de vedere sancționator, instituind anumite excepții de la aplicarea sa.

Așadar, sancțiunea aplicată trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, în contextul în care nu a existat vreo vătămare adusă intereselor fiscale ale statului, clienta noastră achitând în avans taxele și TVA pentru mărfurile care au fost ulterior verificate la vamă și admise.

Simplul fapt de a nu genera codul U.I.T. în acest sistem nu atrage un prejudiciu în sine și cu toate că trebuie acționat de fiecare individ în parte în spiritul respectării legii, aplicarea unei sancțiuni complementare de 372.617 lei (contravaloarea întregului transport de marfă) față de societatea comercială în cauză, excede scopului sancționator și de conformare urmărit de legiuitor.

Prin urmare, Judecătoria Suceava a apreciat că argumentele noastre sunt întemeiate, iar prin Sentința Civilă nr. 7606/19.12.2024 a admis plângerea contravențională formulată de noi și a înlăturat obligația de plată a sumei de 372.617 lei, reprezentând cuantumul sancțiunii complementare aplicate prin procesul-verbal de contravenție.

 

 

În această speță, clienta (societatea comercială, persoană juridică) a fost reprezentată de avocat Cristina FLOREA-BUCȘĂ, avocat asociat în cadrul SCPA Florea și Bucșă.